All posts tagged alina vilcan

István Téglás: „Sunt tot mai convins că rolul artistului în societatea de azi este să sădească în mintea oamenilor o altă conștiință”

Cu actorul István Téglás, despre „Magic is a condition that kills people in all kinds of performative hazards”, în care îl vedem alături de coregrafa Andreea Novac în Festivalul Caleido, dar și despre rolul artistului în societatea de azi, despre starea teatrului independent în România și despre cum a rezistat în pandemie.

Coregrafa Andreea Novac, director artistic Caleido: „Găsesc scena independentă extrem de diversă și dinamică, iar lucrul acesta se poate vedea în spectacolele din festival”

De vorbă cu Andreea Novac, director artistic al Festivalului Caleido, despre provocările ediției din acest an, despre spectacolul Magic is a condition that kills people in all kinds of performative hazards, realizat alături de István Téglás, și despre efectele pandemiei asupra mediului coregrafic din București. „2021 a fost un an greu pentru coregrafi și dansatori. Mai toți suntem independenți. Am avut discuții lungi pe Zoom cu unii colegi și prieteni, încercând să ne ținem unii pe alții și unii de alții. Să găsim soluții. Sentimentul general, cel puțin așa l-am perceput eu, a fost că, deși ne-am dus la final onorabil proiectele, ele nu au mai avut impact. Perfect normal cred, dar în același timp foarte problematic”, spune Andreea despre situația actuală.

Norbert Boda, regizor: „Generația mea vrea să fie auzită”

De vorbă cu tânărul regizor Norbert Boda despre spectacolul „Singurătatea pietrelor”, de la Unteatru, pe care îl vedem în Festivalul Caleido și în centrul căruia îl regăsim pe Sandy, un copil care suferă de autism, cât și despre felul în care teatrul independent se raportează la problemele lumii contemporane și despre efectele pandemiei asupra acestui segment.

Hermina Stănciulescu: „Cred că experiența lucrului cu tehnologia în artele spectacolului e încă la inceput la noi”

Hermina Stănciulescu semnează light designul și viodeoproiecțiile performance-ului „Reverse Discourse” de la Linotip – Centru Independent Coregrafic, pe care îl vedem în Festivalul Caleido. Am stat de vorbă despre cum a lucrat cu coregrafa Ioana Marchidan de această dată, despre cum stăm la capitolul spectacolului multimedia la București și despre felul cum pandemia a afectat sectorul cultural independent de la noi.

Coregrafa Ioana Marchidan: „E nevoie să vorbim în arta pe care o facem despre lucruri problematice”

„Despre bullying, feminism, body shaming îmi place să vorbesc și cred că e important de abordat mai des astfel de teme, care din păcate sunt prezente încă și fac victime”, spune coregrafa Ioana Marchidan pe care o vedem în Festivalul Caleido în performance-ul „Reverse Discourse”, început în 2018, la Lisabona, și cunoscut publicului bucureștean de la Linotip – Centru Independent Coregrafic.

Raisa Mihai („American Gypsy”): „Prin artă, putem schimba pereceptia asupra romilor”

Pe Raisa Mihai, o vedem în Festivalul Caleido, în spectacolul „American Gypsy”, montat de Mihai Lukacs după romanul omonim semnat de Oksana Marafioti, care aduce în prim-plan adolescența romă și migrația. Cine este Raisa Mihai, ce înseamnă pentru ea „American Gypsy” și cum i-ar plăcea să schimbe generația ei societatea prin intermediul artei aflăm din rândurile care urmează.

Regizorul Ionuț Caras, despre Experimentul Pitești: „Torționarii așteaptă autobuzul alături de cei care și-au pierdut tații, frații, copiii”

INTERVIU cu actorul și regizorul Ionuț Caras, pornind de la spectacolul „Pe ei!” – o remarcabilă rememorare, prin intermediul teatrului, a Experimentului Pitești.

Georgeta Corca, performer: „E dificil să activezi în lumea dansului în România”

Pe Georgeta Corca o vedem în Festivalul Caleido în performance-ul „Daughters”, semnat de Simona Deaconescu și produs de Tangaj Dance și Centrul Național al Dansului București. În rândurile care urmează, vorbește despre istoriile personale surprinse în „Daughters”, despre copiii generației hippie, despre viziunea asupra corpului feminin pe care o propune spectacolul, dar și despre cum vede scena dansului contemporan de la noi, azi.

Adrian Păun

Coregraful Răzvan Rotaru: „American Gypsy își propune să schimbe mentalități și să deschidă ochii privitorilor”

Despre rasism, inegalități sociale și relații interumane surprinse în teatrul independent, cu Răzvan Rotaru, coregraf și performer al spectacolului „American Gypsy”, în regia lui Mihai Lukacs, un spectacol provocator care aduce în prim-plan fenomenul migrației și adolescența romă. Bazat pe romanul omonim semnat de scriitoarea americană Oksana Marafioti, „American Gypsy” va putea fi văzut în Caleido 2020.

Alexandra Penciuc, regizoare: “Pentru mine e mai important să fie personale lucrurile despre care vorbesc într-un spectacol”

La Caleido puteți vedea vineri de la ora 18.00, în Sala Mare de la Unteatru, spectacolul In Event of Moone Disaster, regizat de Alexandra Penciuc.

1 2 3 4