FINANȚATORI

Ștefan Huluba, actor : “Fiind atenți la oamenii din jurul nostru, vom ajunge să ne întelegem unii pe alții, să comunicăm real, să ne inspirăm unii pe alții și de ce nu, să ne înfluențăm în bine”

Încă tânărul Huluba poate fi văzut în Caleido în Libretto Solitudine și Cui i-e frică de Mitică sau Atenție, se taie apa, ambele regizate de Matei Lucaci-Grunberg.

Andrei Crăciun

Ștefan Huluba, vei juca în Festivalul Caleido în spectacolele Libretto Solitudine și Cui i-e frică de Mitică sau Atenție, se taie apa. Care e treaba cu aceste spectacole, de ce să vină spectatorul, care are o bogată ofertă din care să aleagă, să vadă tocmai aceste spectacole?
Da. Joc în spectacolele ”Libretto Solitudine” de Matei Lucaci-Grunberg și ”Cui i-e frica de Mitică sau Atenție, se taie apa” de Sever Bârzan; ambele regizate de Matei Lucaci-Grunberg cu aproximativ aceiași minunați colegi: Reka Szasz, Cristina Danu, Mădălina Craiu, Ana Șușca, Andrei Cătălin, Kostas Mincu, Sever Bârzan, Tavi Costin. Spectatorul are foarte multe motive să vină să vadă aceste producții. Textele sunt noi, foarte bune și abordează teme extrem de serioase și atât de actuale precum singurătatea sau problema alegerilor într-o comunitate (stabilirea președintelui unui bloc) privite cu foarte mult umor. Deci dacă spectatorul dorește comedie, este așteptat cu drag. Trupa de actori este minunată, nemaivăzută. Dacă aș fi în locul spectatorului nu aș rata oricum niciuna dintre producțiile acestei trupe; e ca într-un serial cu episoadele independente și în același timp necesare.


Festivalul Caleido își propune să promoveze povești care să ne facă mai conștienți de importanța toleranței și a bunei înțelegeri între oameni indiferent de diferențele de etnie, religie, orientare politică sau sexuală. Crezi că e nevoie de astfel de festivaluri în ziua de azi? Sau suntem bine și nu ne trebuie nouă?
Cred că este foarte necesar și important să conștientizăm lumea în care trăim, așa cum este ea aici și acum. Doar așa putem evolua. Cunoscându-ne unii pe alții și căutând răspunsuri la întrebările pe care ni le punem sau soluții la problemele de care ne lovim rămânem vii și în același timp utili, în primul rând pentru noi. Astfel, fiind atenți la oamenii din jurul nostru, vom ajunge să ne întelegem unii pe alții, să comunicăm real, să ne inspirăm unii pe alții și de ce nu, să ne înfluențăm în bine. Da, cred că avem nevoie de astfel de festivaluri. Sper doar că la Festivalul Caleido nu vor veni doar oameni care conștientizează deja aceste lucruri. Sper să fie cumva atrași și alții care încă sunt orbiți de ”bula” din jurul lor.

Pe dumneavoastră în ce spectacole vă mai putem vedea în această stagiune? Unde? Când?
În afară de cele două spectacole menționate mai devreme, care se joacă frecvent la Green Hours, mai am: ”Procesul lui David M.Golan”, scris și regizat de același Matei Lucaci-Grunberg; ”Crocodil” de Elise Wilk, regia Horia Suru; ”Viața e în direct” de Radu Herjeu, regia Sorin Militaru; ”Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Gheorghe Balint -ultimele trei menționate își au casa la Teatrul Municipal Bacovia din Bacău. În același timp joc și în show-urile de improvizație ale trupei Backstage Boys.

Dacă s-ar face o piesă despre viața noastră de acum, ce titlu credeți că ar trebui să poarte? Argumentați.
”eu”. Dar nu cred că ar citi-o nimeni pentru că suntem prea ocupati cu scrierea propriului ”eu”. E și normal. Și bineînțeles că ar fi o piesă premiată. Și bineînțeles că ar fi ”pusă bine” în praful unui sertar sau al unui raft, pentru că suntem prea ocupați de promovarea propriului ”eu”, cum e și normal. Suntem foarte egoiști?

Care e situația în teatrul românesc, așa ca privire de ansamblu? Dinspre spectatori se constată tot felul de nemulțumiri, de neînțelegeri, de conflicte – de la ce vă luarăți, fraților? Și ce-o să fie mai departe?
Hmmm. Nu știu despre ce vorbești și îți spun și de ce nu știu: pentru că nu mă interesează. De o bună bucată de vreme încerc sa nu mă mai pun la curent cu această ”situație” a teatrului românesc. Urmăresc cu interes ce fac colegii din toată țara bine; îi urmăresc pe cei ale căror căutări mi se par interesante și las sa mă bucure și să mă inspire realizările lor, chiar dacă artiștii sunt atât de diferiți. Poate te-aș fi intrebat: ”Dar cine s-a mai luat de cine, dragă?” însă nu mă interesează. Fiecare să ne vedem de rolul sau rolurile noastre. Ce-o să fie mai departe? În teatru? Chiar sunt curios.

Urmăresc cu interes ce fac colegii din toată țara bine; îi urmăresc pe cei ale căror căutări mi se par interesante și las sa mă bucure și să mă inspire realizările lor, chiar dacă artiștii sunt atât de diferiți.

Ștefan Huluba, actor

Foto sus: imagine people