FINANȚATORI

„România trebuie să fie mai deschisă și mai tolerantă cu minoritățile. Se va întâmpla, în timp”

1024px-Lego_Color_Bricks

Foto: Wikipedia

Biana Diana este o tânără de 24 de ani, stabilită în nordul Europei. Danemarca a fost o adevărată provocare pentru ea. A fost nevoită să facă multe sacrificii pentru a reuși, iar acum speră să reușească și în Norvegia.

Unde locuiești acum și de cât timp?
Locuiesc în Copenhaga de cinci ani.

De ce Copenhaga?
Aici se află facultatea la care doream să aplic.

Ce facultate?
KEA – Computer Science.

O sa te întorci în România sau vrei să te stabilești în Danemarca?
Rămân prin Scandinavia pe undeva.

Unde ți-ar plăcea să rămâi și de ce?
Norvegia. Mi se pare o țară mult mai complexă decât Danemarca.

Ce alte țări ai mai vizitat sau în ce alte țări ai mai locuit?
Doar în România am mai locuit înainte. Am vizitat mai multe țări, printre care Belgia, Grecia, Austria, dar cel mai mult mi-au plăcut Norvegia, Laponia și nordul Finlandei.

Se pare că ai o atracție față de țările nordice. Ce anume te atrage?
Clima, istoria, cultura, oamenii, chiar și limbile vorbite.

Cum sunt văzuți și primiți românii în țările nordice?
Nordicii nu sunt ostili în mod special față de români sau imigranți. Diferă la nivel individual, dar în general suntem respectați ca oricare alții. Depinde de țară. Spre exemplu, Danemarca e mai conservatoare, naționalistă. Sunt reci cu imigranții, dar fără lipsă de respect.

Tu ce ai învățat din experiența emigrării?
Că este important să fii pregătit să te lupți cu un sistem nou, într-un loc străin și să nu renunți, contrar greutăților care se vor tot ivi, în special dacă nu emigrezi cu suficiente fonduri. „Suficiente” în Scandinavia însemnând enorm pentru România.

Tu ce greutăți ai întâmpinat?
În Copenhaga, în special când am ajuns eu, era foarte dificil să găsești de muncă din cauza barierei lingvistice, chiar dacă toți danezii sunt fluenți în engleză. Se găsea doar munca „la negru”, în general printr-o cunoștință și asta dacă știai unde să cauți. Problema principală a fost și este lipsa locuințelor. Prețurile la chirii sunt enorme și, de regulă, nu te poți muta într-un loc fără să plătești depozitul, adică valoarea a trei chirii pentru a repara eventualele daune făcute, bani pe care de obicei nici nu îi mai vezi înapoi. De multe ori se închiriază fără contract, locuiești ilegal și te trezești în stradă când nu te aștepți, fără depozit returnat și nu prea ai ce face. Sistemul danez te obligă să ai o adresă legală ca să îți poți face actele și să poți munci. Majoritatea angajatorilor nu te acceptă fără să ai acte și viză de muncă, acte pe care nu le ai dacă nu ai o adresă legală și pe care, implicit, nu o poți avea fără a plăti o sumă enormă ca să te muți și sumă pe care sigur nu o mai ai dacă ai dat-o deja pe reședința ilegală și nu o poți recupera. Cerc vicios.

Și tu cum ai ieșit din acest cerc vicios?
Heh, angajându-mă în două locuri și lucrând cât mai mult posibil. Ulterior, deși nu mai era nevoie, am ținut trei locuri de muncă, fără pauze sau zile libere, timp de un an, ca să mă asigur că nu se mai întâmplă.

Înțeleg acum de ce spui că în Danemarca sunt mai reci cu imigranții. După cinci ani și după experiențele pe care le-ai avut, cum privești acum problema minorităților, mai ales prin comparație cu România? Cum te raportezi tu acum la diversitatea multiculturală?
În prezent se acordă mai mult sprijin imigranților pentru integrare, astfel că a crescut exponențial și numărul lor. Acest lucru îi îngrijorează pe danezi pentru că deși sunt o națiune foarte deschisă la diversitatea culturală, ei consideră că imigranții profită de sistem și de banii lor de taxe, mulți nefiind conștienți că nu beneficiază, de fapt, de asistență socială financiară. Asta a început să ridice probleme în dezbaterile parlamentare și chiar să instige populația împotriva minorităților. Vom vedea unde duc aceste discuții. Personal, mă simt foarte bine în diversitate culturală, o găsesc foarte interesantă.

Crezi că arta și/sau cultura joacă un rol în cât de toleranți sunt oamenii față de minorități? Mă refer aici și la România și la Danemarca.
Da, joacă un rol important și pot influența puternic percepția asupra unei națiuni, în Scandinavia. Dar asta și cultura românească nu sunt cunoscute deloc aici, pur și simplu nu există această punte. Singurele referințe la cultura românească s-au întâmplat după ce eram întrebată de unde sunt. Când răspundeam, se luminau la față și spuneau: „Ah, Romania! Negură Bunget (n.r. – o trupă de muzică rock)! Very nice!”. Și unele referințe vagi la Dracula, ce-i drept.

Crezi că există soluții/concepții sau alte lucruri care ar ajuta România să fie mai tolerantă cu minoritățile, mai apropiată de secolul XXI? „Împrumutate” de la alții sau nu.
Problematic. Sunt convinsă că România trebuie să fie mai deschisă și mai tolerantă cu minoritățile. Se va întâmpla, în timp, în special de când cu accesul la internet care permite formarea de legături cu alte țări, culturi, idei. Dar se va întâmpla încet, treptat. Ar fi o idee bună să se inspire din alte țări și măsuri, campanii guvernamentale care să obișnuiască și, poate, să împrietenească populația cu minoritățile.