FINANȚATORI

Reverse discourse

“În “Reverse Discourse” am vrut să provoc emoție fără medierea privirii. Să provoc publicul la rememorarea propriilor experiențe sau a celor transmise și retransmise, perpetuate la nesfârșit de factori externi fie că vorbim de oameni sau media. Am folosit corpul ca pe un mediu de conectare vizuală la un dialog absurd. Un dialog corporal expus în replici cu temporalitati distincte, care nu se intersectează aproape niciodată. Un dialog organic care expune perspectivele dominator-supus în multiple ipostaze ce conturează trecutul și prezentul. Un dialog somatic ce animă traumele înmagazinate în memoria noastră colectivă și individuală. Un dialog visceral despre asumarea puterii și exploatarea ei în direcții predominant dictatoriale, manipulatoare.”

Ioana Marchidan

“Reverse discourse” este ceea ce spune titlul. Un discurs inversat. Depersonalizat. Oferit dezgolit. Fragil. Intim. Un performance despre body politics în care Ioana Marchidan scurtcircuiteaza memoria corporală colectivă, identificând și aducând la suprafață gesturi adânc înrădăcinate, cu scopul de a le dezarhiva și descompune printr-o alunecare corporală spre o coregrafie abstractă. Această catalogare și reeditare a memoriei supunerii, a suprimării și reprimării semnificațiilor gesturilor, integrează publicul ca participant la dialog, ca observator supus. Este interesant de urmărit în acest performance micro mișcarea corporală, înainte ca gesturile să ia amploare. Inventarierea gesturilor vine ca o oscilare între supunere și asuprire până când corpul renunța la a mai diferenția între cele două și se lasă prins în energia schimbării dintre ele. Alegerea de a construi discursul în această formă, un spate gol într-un spațiu care oscilează de la hău întunecat la videoproiectii, implică vulnerabilitate. Iar vulnerabilitatea implică o fragilitate asumată, ce permite concentrarea atenției pe esența mesajului: forța destructivă a abuzului de putere.

Coregrafie, concept și performer: Ioana Marchidan
Sound design: Alexandru Suciu
Light design și videoproiecții: Hermina Stănciulescu
O producție Linotip – Centru Independent Coregrafic

Durată: 50’
Data premierei: 2019