FINANȚATORI

Regizorul Ionuț Caras, despre Experimentul Pitești: „Torționarii așteaptă autobuzul alături de cei care și-au pierdut tații, frații, copiii”

INTERVIU cu actorul și regizorul Ionuț Caras, pornind de la spectacolul „Pe ei!” – o remarcabilă rememorare, prin intermediul teatrului, a Experimentului Pitești.

De Alina Vîlcan

Avem nevoie de memorie. Suntem datori să povestim încă o dată și încă o dată… Lumea nu începe cu noi, acum”, spune Ionuț Caras vorbind despre „Pe ei!”, spectacol montat în cadrul proiectului „Texte bune în locuri nebune”, pe care în curând îl vom vedea la București, în Festivalul Caleido.

În 2019, la 30 de ani de la Revoluția din ’89, ai montat Pe ei!, spectacol care amintește publicului de atrocitățile petrecute în faimoasa Închisoare Pitești, spațiu destinat torturii comuniste. Cum a apărut Pe ei!, de la ce ai pornit și ce ți-ai propus astfel?

PE EI! Acestea au fost cele două cuvinte scurte care au declanșat ororile de la Pitești. O comandă pe care o adresăm de obicei câinilor atunci când atacă. Un ordin direct, rapid și cu consecințe înfiorătoare care ne urmăresc și azi, după aproape 70 de ani de la încheierea atrocităților. Demascare externă, demascare internă, reeducare, denunț, autocritică, tortura continuă – toți acești termeni care definesc o stranie știință a răului au, cred, ramificații și repercusiuni și azi, în 2021.

Rudele celor uciși, dar și rudele ucigașilor sunt printre noi. Torționarii așteaptă autobuzul alături de cei care și-au pierdut tații, frații, copiii. Poate că nici nu se cunosc, poate că se salută respectuos. Cine ești tu cu adevărat, tată? – iată o întrebare care apare în piesa Clasa noastră a lui Tadeusz Slobodzianek (autor polonez, azi interzis în Polonia). Această întrebare poate răscoli un om. Cine au fost părinții noștri? Dar bunicii? Dar străbunicii? În ce fel au fost implicați în marile prefaceri ale istoriei secolului trecut? De care parte a baricadei or fi fost? Cine poate ști…

Am vrut inițial să fac un spectacol care să aibă la bază falsul proces al lotului Țurcanu. Am renunțat la această idee. I s-ar da prea multă importanță unui criminal. Nu cred că merită atâta atenție (vom vorbi totuși despre Eugen Țurcanu, ca principal artizan al evenimentelor petrecute la Pitești). Am ales în schimb să insist asupra mărturiilor celor care au reușit să supraviețuiască Experimentului. Amintirile lor, destăinuirile incredibile și puterea de a îndura a acestor oameni, sunt lucrurile care m-au inspirat în crearea acestui scenariu.

Pe ei! face parte dintr-un proiect mai amplu derulat de tine în acești ani, Texte bune în locuri nebune. Despre ce este vorba, cum a evoluat proiectul în timp?

Texte bune în locuri nebune a pornit din nevoia mea de a mă exprima altfel, de a căuta forme noi, alte spații de joc, alte texte și alți parteneri. S-a dezvoltat frumos, a crescut, am spus texte bune în biserici, sinagogi, săli de sport, popote militare, închisori, săli de festivități, săli de nunți, ateliere de pictură, poduri sau hale industriale. Colaborăm de fiecare dată cu alți artiști, suntem nomazi și ne place asta. Primele evenimente au fost unice, adică s-au jucat o singură dată. Apoi, cu timpul, am început să le jucăm puțin mai des. Am făcut pînă acum, de-a lungul a patru ani, aproximativ 15 proiecte.

Și pentru că textul joacă un rol central în acest demers, cum ai lucrat pentru scenariul spectacolului Pe ei!, care au fost principalele provocări pentru tine din acest punct de vedere?

La baza alcătuirii textului au stat o parte dintre mărturiile celor implicați: Tache Rodas, Aurel Vișovan, Nicolae Purcărea, Ioan Ianolide, Dumitru Bordeianu, Aurel Obreja, Octavian Voinea, Demostene Andronescu, Viorel Gheorghiță și Eugen Țurcanu. Cartea lui Alin Mureșan, Pitești. Cronica unei sinucideri asistate, a reprezentat un reper concludent în alcătuirea acestui scenariu.

Principala provocare a fost, în fața unui dens material, să aleg ce rămâne în spectacol. La text mă refer. Nu a fost ușor de ales. Dar am reușit, cred, să sintetizez și să ofer un material textual care să cuprindă experiențele crunte din acea perioadă.

Pe ei! a avut și o reprezentație la Muzeul Închisorii Pitești, cum a fost acea reprezentație pentru voi? Și, bineînțeles, unde și când poate fi văzut spectacolul în această perioadă (inclusiv online)?

A fost emoționant, teribilă și puternică experiență să jucăm chiar în curtea interioară a închisorii, sub geamurile Celulei 4 Spital (fostul dispensar – epicentrul violenței, actualmente un paraclis). Calitatea energiei din acea seară a fost deosebită. Mă refer și la actori, și la spectatori. Am mai jucat o dată, pentru tinerii din oraș. La fel, aceeași intensitate și responsabilitate acută.

Acum așteptăm. Să vină căldura, poate să revenim la Pitești, poate în vreo altă curte interioară. Spectacolul nu e disponibil online, e o experiență vie, la care trebuie să participi cu totul.

De ce consideri că este important să revizităm, prin intermediul artei, al teatrului, spații și evenimente care au existat cu adevărat și care, într-un fel sau altul, și-au pus amprenta asupra societății autohtone?

Pentru că avem nevoie de memorie. Suntem datori să povestim încă o dată și încă o dată… Lumea nu începe cu noi, acum.

Ești actor al Teatrului Național din Cluj-Napoca, ești de asemenea implicat în proiecte de teatru independent, cum ai descrie, din punct de vedere cultural, ultimul an, atât de neobișnuit, cum l-ai resimțit la Cluj? Ce consideri că ar fi de făcut, în contextul actual, pentru ca teatrul să nu aibă de suferit?

Un an adormit, aproape leșinat, pe modul sleep. La nivelul vizibil al lucrurilor. La cel invizibil, s-a lucrat, s-a meditat, s-au făcut planuri sau pur și simplu, vorba lui Sandu Dabija, am stat o mână. Poate că era nevoie de asta. Ce ar fi de făcut? Of… Nu pot să emit păreri despre chestiuni generale. Încerc doar să-mi fac treaba cât pot de bine.

În concluzie, de ce să nu ratăm Pe ei! în Caleido 2021 și la ce să fim atenți în mod special?

Veniți la spectacol cu inima ușoară și cu capul limpede. Restul se va întâmpla acolo.

„Texte bune în locuri nebune a pornit din nevoia mea de a mă exprima altfel, de a căuta forme noi, alte spații de joc, alte texte și alți parteneri. S-a dezvoltat frumos, a crescut, am spus texte bune în biserici, sinagogi, săli de sport, popote militare, închisori, săli de festivități, săli de nunți, ateliere de pictură, poduri sau hale industriale.”
Ionuț Caras, regizorul spectacolului Pe ei!