Raisa Mihai („American Gypsy”): „Prin artă, putem schimba pereceptia asupra romilor”

Pe Raisa Mihai, o vedem în Festivalul Caleido, în spectacolul „American Gypsy”, montat de Mihai Lukacs după romanul omonim semnat de Oksana Marafioti, care aduce în prim-plan adolescența romă și migrația. Cine este Raisa Mihai, ce înseamnă pentru ea „American Gypsy” și cum i-ar plăcea să schimbe generația ei societatea prin intermediul artei aflăm din rândurile care urmează.

De Alina Vîlcan

ID. Cine este Raisa Mihai? Care este povestea ta?

Am 22 de ani și sunt studentă în anul IV la Universitatea Națională de Muzică din București, secția chitară clasică. Muzica, actoria si dansul mi-au plăcut de când eram mică. Aveam obiceiul să cânt, să dansez sau să spun poezii mai tot timpul (la început în familie, iar de la vârsta de șase ani la Palatul Copiilor în corul Allegretto, unde am învățat să cânt, la actorie sub îndrumurea profesorului Virgil Constantin și în anasamblul de balet clasic și modern Arabesque. Pe la nouă ani, am descoperit la școală chitara, ca disciplină opțională. Mi-a plăcut din prima clipă, motiv pentru care am decis să studiez acest instrument în cadrul unei școli de muzică. La început, părinții mei nu au fost de acord să urmez cursurile Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București, dat fiind că eram eleva unei școli internaționale. Totuși, după mai multe discuții pe care le-am avut în timpul vacanței de vară, ei au înțeles că eram cu adevărat hotărâtă să merg pe această nouă cale, muzica, și nu informatica.

După ce am trecut cu succes de examenul de admitere la Colegiul National de Muzică, am început să studiez chitara clasică cu profesori foarte buni și am înțeles repede că e o mare diferență între a studia chitara de plăcere și studiul profesionist. Toate aceste lucruri au contribuit extraordinar de mult atât la dezvoltarea mea personală, cât și profesională. De atunci, toată viața mea se învârte în jurul artei. Muzica este primul lucru care mă definește și mă reprezintă. Sentimentul de a fi pe scenă în fața oamenilor este inegalabil. Momentul acela în care tu ești acolo pentru ei și trebuie să le dai ceva care face parte din tine, să-ți exprimi emoțiile, dar în același timp să le și controlezi, pentru că nu poți să-i dezamăgești, momentul în care noi muzicienii trebuie să facem lumea mai bună… De-a lungul carierei mele de până acum, am avut ocazia să concertez pe scene importante cum ar fi Steinway Hall din Londra, Royal Stockholm Philharmonic, cât și Sala Radio și Filarmonica din Târgu Mureș. Un alt moment remarcabil a fost atunci când videoclipul în care eu și partenera mea de duo (Artissimo Guitar Duo) interpretam „Intermezzo” a fost ales „video-ul săptămânii” ,cu ocazia celebrării compozitorului Manuel Maria Ponce de către cea mai importantă revistă de chitară clasică din lume, Classical Guitar Magazine.

Pe lângă muzică, am debutat în cinematografie la vârsta de nouă ani, jucând prima dată în filmul „Ho Ho Ho” (regia: Jesús del Cerro, 2009), am continuat cu producția germană „Nelly’s adventure” (regia: Dominik Wessely, 2016) și „A Bras Ouverts”, producție franceză din 2017, în regia lui Philippe de Chauveron. De asemenea, am jucat împreună cu tatăl meu, Sorin Mihai, în scurtmetrajul „Scris/Nescris” (regia: Adrian Silișteanu, 2016) și a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. Debutul în teatru a venit ceva mai târziu, în compania de teatru Giuvlipen, unde am interpretat rolul Sidoniei, în „Gadjo Dildo” (regia: Mihai Lukács). În 2019 am avut ocazia să văd și să simt ce înseamnă să lucrezi cu adevărat la o piesă de teatru, cu spectacolul „American Gipsy”.

Cum ai primit rolul din spectacolul „American Gypsy”, regizat de Mihai Lukacs și cum ți-ai construit personajul, care au fost principalele provocări?

Am fost sunată de Mihai, care mi-a povestit puțin despre ce este vorba și apoi mi-a propus să ne întâlnim ziua următoare, să discutăm detaliile. Desigur, a doua zi ne-am întâlnit și am avut parte de o surpriză. La întâlnirea noastră și-a făcut apariția Răzvan Rotaru, care urma să-mi devină partener în spectacol. Eram pe terasa unui restaurant de la Universitate – Mihai, Răzvan, eu și partenera mea de duo, Ana Maria, care venise cu mine fiindcă aveam emoții. Atmosfera a fost veselă și plăcută, am discutat mult, ne-am înțeles perfect din prima și de atunci am știut că lucrurile vor merge foarte bine cu această echipă. Nu am dat niciun casting oficial, ca să zic așa, Mihai a știut exact ce vrea și a simțit că mă potrivesc. Principalele provocări pentru mine au fost coregrafia, dansul și lip sync-ul, iar mai apoi partea teatrală și faptul că singurii oameni de pe scenă eram Răzvan și cu mine. Trebuie să menționez că Răzvan a fost suportul meu principal, partenerul ideal, și mi-a devenit cel mai bun prieten. Îmi amintesc că ne amuzam de multe ori pe seama acestui lucru, pentru că noi nu ne cunoșteam înainte de acest proiect și toată lumea credea că suntem un cuplu sau că ne cunoaștem de-o viață. Am trecut prin multe etape destul de grele în timpul repetițiilor, atât fizice, cât și emoționale, chiar am avut un moment în care am început să plâng, pentru că cedasem psihic, moment în care toată echipa mi-a fost alături, m-a încurajat și împreună am trecut peste asta. Pe lângă aceste întâmplări neplăcute, ne simțeam foarte bine împreună, dansam, cântam, mâncam împreună, lucram împreună, râdeam foarte mult și o vară întreagă au fost cam singurii oameni cu care mă întâlneam zilnic, așadar spectacolul a devenit cel mai important lucru pentru mine în acea perioadă. Am ales să zic toate aceste lucruri deoarece cred că e important să spunem și lucrurile mai puțin bune, nu doar pe cele frumoase, perfecte.

Spectacolul are la bază romanul autobiografic omonim semnat de Oksana Marafioti. Ce te-a impresionat cel mai mult citind cartea?

M-a impresionat intimitatea situațiilor prezentate, dar și multitudinea detaliilor oferite.

Migrația este unul dintre fenomenele intens dezbătute în societatea contemporană, cum tratează spectacolul vostru această temă, la ce ar trebui să fim atenți?

La drama psihologică, de conștiință, sau drama de idei, care este expusă de noi prin comicul de situație.

„American Gypsy” vorbește despre românii care au emigrat în SUA, aceștia reprezentând în 2017 cea mai mare parte a europenilor expulzați din America, văzuți prin ochii unei adolescente rome, spectacolul făcând parte dintr-un proiect mai amplu de cercetare performativă a adolescenței rome, inițiat de regizorul Mihai Lukacs, proiect în care regăsim și spectacolul „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?” (2017). De ce consideri important să existe în România, azi, spectacole de teatru și alte forme de artă care să abordeze adolescența în comunitatea romă sau în cadrul minorităților etnice?

Consider foarte important acest aspect, deoarece imaginea romilor în societatea de astăzi nu este una tocmai bună, iar prin această mișcare ce ține de orice fel de artă, nu doar teatru, putem schimba pereceptia asupra romilor, putem să ne spunem poveștile și chiar putem aborda un mod de apărare diferit, puternic intelectual, fără a fi răstălmăcit de restul societății. Mă bucur că pot să fiu un exemplu, atât pentru comunitatea romă, cât si pentru celalalte comunităti, și îmi doresc să schimb ceva prin asta.

Ce ți-ar plăcea să schimbe generația ta în societatea de la noi, prin intermediul artei?

Noi suntem „generația nouă” și cred că avem o mare putere de a schimba ceva. Îmi doresc să schimb pentru început, prin intermediul artei, percepțiile, iar mai apoi lumea.

Cum a fost pentru tine acest an de pandemie? Cum crezi că îți vei aminti de el?

Pot sa zic că pentru mine acest an a fost foarte interesant, pentru că m-am descoperit așa cum nu am mai făcut-o niciodată până acum. M-am adaptat noilor reguli, am pierdut persoane dragi, dar am întâlnit persoane noi, care au devenit foarte importante pentru mine și acum au un loc aparte în viața mea. Am petrecut foarte mult timp cu mine însămi și m-am schimbat mult. Sănătatea și iubirea sunt pentru mine acum pe primul loc și, clar, lucrurile care mi se păreau cu adevărat importante au devenit minore acum și am realizat că poate noi, oamenii, înainte de această pandemie tratam viața superficial. Cumva, cred că nu-mi doresc să-mi amintesc de acest an, dar cu siguranță asta nu se poate întâmpla, fiindcă mi-a schimbat complet viața.

„Noi suntem generația nouă și cred că avem o mare putere de a schimba ceva. Îmi doresc să schimb pentru început, prin intermediul artei, percepțiile”. Raisa Mihai, actriță