Nicoleta Ghiță, actriță: “Acest gen de festival are un rol foarte important pentru noi, ca oameni”

de Andrei Crăciun

În Festivalul Caleido, Nicoleta poate fi văzută în Sexodrom și în Aleea stereotipurilor, cu trupele Giuvlipen și PlayHood.

Nicoleta Ghiță vei juca în Festivalul Caleido în Sexodrom. Care e treaba cu acest spectacol, de ce să vină spectatorul, care are o bogată ofertă din care să aleagă, să vadă tocmai acest spectacol?
Mi-ar plăcea ca oamenii să vină să vadă toate spectacolele din acest festival, fiindcă fiecare are un rol de a o pune o piesă pentru a completa puzzle-ul. Pentru că e posibil ca în fiecare piesă să găsească o nouă informație care ar putea să îl ajute să se înțeleagă și să se accepte în primul rând pe el, ca om.

Festivalul Caleido își propune să promoveze povești care să ne facă mai conștienți de importanța toleranței și a bunei înțelegeri între oameni indiferent de diferențele de etnie, religie, orientare politică sau sexuală. Crezi că e nevoie de astfel de festivaluri în ziua de azi? Sau suntem bine și nu ne trebuie nouă așa ceva? 
Acest gen de festival are un rol foarte important pentru noi, ca oameni. Ne ajută să empatizăm și cu ceilalți și să ne dăm seama că viața e făcută să avem parte de bucurii, dar și de necazuri, pentru a face o deosebire. Pentru că nu ai de unde să știi dacă ești vesel dacă nu ai întâlnit niciodată tristețea. Toleranța vine o dată cu asumarea. 

Pe dumneavoastră în ce spectacole vă mai putem vedea în această stagiune? Unde? Când? 
Eu voi fi alături de trupa de teatru Giuvlipen cu un spectacol în care noi, actorii, ne-am pus poveștile personale pe o mică platformă în fața oamenilor, dar voi face parte și din spectacolul Aleea stereotipurilor, cu trupa PlayHood, tot în cadrul acestui festival, unde vom discuta mai multe teme în cadrul unui joc de cultură generală. 

Cu trupa PlayHood ce se mai întâmplă? Cum merge?
Cu trupa PlayHood, așa cum am spus, ne pregătim pentru festival. Vrem să rupem cu noul spectacol. Și știu că avem șanse mari. 

Dacă s-ar face o piesă despre viața noastră de acum, ce titlu credeți că ar trebui să poarte? 
Sincer, titlul piesei ideal îl purtăm mereu cu noi. Pentru că fiecare are titluri diferite sau asemănătoare, dar niciodată la fel. Trăim și simțim diferit sau asemănător, dar nu la fel.

“Cu trupa PlayHood, ne pregătim pentru festival. Vrem să rupem cu noul spectacol. Și știu că avem șanse mari.”

Nicoleta Ghiță, actriță