Matei Lucaci-Grunberg, regizor: “Consider că discriminarea legată de gen, vârstă, etnie, orientare sexuală există, însă nu atât de mult la nivel instituționalizat”

de Andrei Crăciun

Matei are două spectacole în Festivalul Caleido: Libretto Solitudine și Cui i-e frică de Mitică sau Atenție, se taie apa! Ambele cu trupa din jurul său – Jamais-Vu.

Matei Lucaci-Grunberg, îndrăgitul nostru tânăr regizor. Iată-te prezent în festivalul de teatru Caleido cu nu mai puțin de două spectacole: Libretto Solitudine și Cui i-e frică de Mitică sau Atenție, se taie apa! Care e treaba cu aceste opere de tinerețe ale dumitale? La ce să ne așteptăm? Ce o să vedem, Matei? 
Voi face o listă cu asemănări și deosebiri.

Asemănări: Ambele sunt comedii, ambele sunt interactive – publicul având un impact direct asupra deznodământului sau fiind direct implicat în acțiune,  ambele au elemente satirice, ambele au la bază texte originale scrise chiar de membrii  trupei,  actorii care joacă în ambele spectacole sunt: Andrei Cătălin, Sever Bârzan, Ștefan Huluba, Reka Szasz, Kostas Mincu, Cristina Danu.

Deosebiri: Mitică are mult mai multe elemente politice, Libretto are mult mai multe elemente sociale, Mitică vorbește mai multe despre trecut, Libretto este atemporal cu mai multe elemente din viitor. Mitică este scris de Sever, iar Libretto este scris de întreaga echipă. În Mitică îl puteți vedea pe Tavi Costin, iar în Libretto pe Mădălina Craiu.

Sunt 2 spectacole care au multe puncte comune, dar și foarte multe puncte fundamental diferite. Mitică este o satiră în totalitate – despre o lume palpabilă, concretă, reperabilă – în care publicul  (transformat în locatari) își alege într-un final viitorul lider. Libretto este un cabaret despre singurătate – povestit în 21 de tablouri. O comedie tristă, activă și efervescentă. Libretto este despre o senzație, despre o idee. Libretto îmbină mai multe tipuri de limbaj teatral .

Noi considerăm că cele două spectacole sunt două comedii actuale și valabile. Mai mult, noi ne bucurăm de fiecare dată când le jucăm și vă așteptam (aici mă adresez în mod direct publicului larg) să le vedeți.

Festivalul Caleido este unul care se dedică diversității în toate nuanțele sale, inclusiv celei etnice. Cum vezi dumneata situația diversității în țara noastră? Cum stăm?
Diversitatea există. Nu cred că trebuie să căutam doar un milion de lucruri pe care le avem în comun, ci trebuie să ne bucurăm şi să respectăm diferențele dintre noi. Bărbații și femeile nu sunt la fel în multe privinţe– asta nu înseamnă că el e mai deștept ca ea, sau că ea e mai capabilă ca el – asta înseamnă pur și simplu că suntem diferiți,  diferenţe care sigur nu pot justifica în nici un fel tratamente discriminatorii. Cred că încă sunt lucruri importante de obținut prin activism, însă cred că ”normalitatea” (sau firescul) va fi câștigată în momentul în care nu se va mai discuta despre diversitate – pentru că nu va mai fi cazul. Aştept clipa în care nu va mai conta la o evaluare de proiecte culturale abordarea diversităţii pentru că vom trăi într-o societate caracterizată prin respect faţă de diferenţe şi diversitate. Nu cred că Romania este deconectată de această dată de la occident – nu suntem nici în urma lor, dar nici în fața lor.  Eu fac parte, într-o anumită măsură, dintr-o minoritate etnică (cea evreiască – de pe partea mamei mele) și știu că sunt diverse probleme în societate, însă nu pot să spun că m-am lovit de un antisemitism real . Am avut contacte cu persoane (din mediul academic  și  din mediul civil) care considerau că ”jidanii” ne-au distrus țara – însă, poate în naivitatea mea, nu am considerat că era vorba de un antisemitism în adevăratul sens al cuvântului . Cred că erau oameni nemulțumiți care voiau să găseasă un țap ișpășitor sau cred că erau oameni care pur și simplu nu știau să se exprime.  Mai mult, din propria experiență, consider că discriminarea legată de gen, vârstă, etnie,  orientare sexuală există, însă nu atât de mult la nivel instituționalizat. Adică, există bărbați misogini, există colegi rasiști, homofobi, însă nu cred că pe fond este o problemă instituţională . M-am aruncat într-o conversație lungă și complicată. Îmi displace faptul că am sentimentul că trebuie să îmi autocenzurez răspunsul ca să nu fiu înţeles greşit. Indiferent de polemici trebuie să continuăm să ne exprimăm liber şi actul cultural trebuie să fie evaluat prioritar din perspectiva calităţii, valorii acestuia.

Știai de Caleido înainte să participi? De acum înainte ai de gând să vii, să vezi, să constați?
Am auzit de Caleido – poporul vorbea despre Caleido, însă anul acesta este prima oară când particip. Încă nu pot să afirm ce și cum – însă cred că va fi o experiență plăcută pe care vom vrea să o repetăm.

Matei, în afară de spectacolele din Caleido, unde (și când) să mai venim până se termină anul să vedem producțiile trupei voastre, Jamais Vu?
Pe lângă cele 2 spectacole prezente în Caleido, Trupa Jamais-vu vă mai propune încă 2 spectacole: „Procesul lui David M. Golan” scris de mine și „Emisie: Titanic Vals” – un spectacol radiofonic interbelic, o adaptare a textului lui Tudor Mușatescu. Emisie a fost produs de Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea – însă din distribuție fac parte mai mulți membri și colaboratori ai trupei Jamais-Vu. Sunt 2 spectacole total diferite – la care vă așteptăm cu mare plăcere. 

Pe această cale, îți lansăm o invitație oficială, Domnule Andrei Crăciun.

La ce mai lucrezi, cu ce suprize plăcute vei mai răsfăța publicul spectator? În chestiunea filmului ce mai faci? Dar pe partea academică?
Pregătim mai multe spectacole, însă din motive legate de superstiții nu vreau să le menționez până când nu se adeveresc. Totuși, un plan de viitor este cea de-a doua parte a proiectului Libretto Solitudine (ne dorim să facem o trilogie – partea a doua fiind despre impostură). În chestiunea filmului – încerc, fără prea mare succes, să-mi definitivez lung-metrajul de debut, iar pe partea academică prefer să nu intru în detalii – însă nu am cu ce să mă laud – momentan.

Eu fac parte, într-o anumită măsură, dintr-o minoritate etnică (cea evreiască – de pe partea mamei mele) și știu că sunt diverse probleme în societate, însă nu pot să spun că m-am lovit de un antisemitism real.

Matei Lucaci-Grunberg, regizor

Comments are now closed for this article