Irina Lalciu, artistă: “Dansul poate fi mult mai mult decât o înșiruire de mișcări puse pe muzică. Este libertate de exprimare, este puterea de a fi tu însuți, este terapie”

În CALEIDO o veți putea vedea și pe Irina Lalciu, o artistă care aduce un omagiu culturii Ballroom și comunității LGBTQIA+.

Andrei Crăciun

Irina Lalciu, în acest an aveți în cadrul Festivalului Caleido spectacolul Voguing. Ce este Voguing? Care e povestea sa? Cum l-ați făcut? Ce v-ați propus? Și-a atins Voguing scopul?
“Adorație performance-ului radical” este un spectacol-tribut adus culturii Ballroom și comunității LGBTQIA+. Este despre Vogue, despre corpurile neconforme, despre libera exprimare, autenticitate si dragoste. L-am creat împreună, din propriile experiențe, ca un tribut adus celor ce au fost înaintea noastră, pionierilor culturii și ai comunității. Scopul și l-a atins, cu siguranță, în ceea ce ne privește, sper să mergem mai departe de atât și să atingem inimi.

Ce urmează pentru Irina Lalciu, când se va putea reveni în sălile de spectacol? Ce proiecte noi are ea?
Momentan nu îmi îndrept energia către un viitor incert, prefer să o canalizez în ceea ce fac în prezent. Când se vor deschide sălile de spectacol voi fi extrem de încântată sa simt din nou energia oamenilor, live.

Cum v-a mers în ultimele luni, în starea de urgență & alertă, care au fost provocările speciale prin care a trecut un artist în această perioadă?
Ne-a fost extrem de greu. Să fii artist într-o țară condusă de o clasă politică incultă, needucată și incapabilă este deja greu. Să fii artist iar activitatea ta să fie prima suspendată și ultima care se reia este și mai greu. Nu cred că putem exprima în cuvinte tragedia care se întâmplă, o facem prin artă, că la asta ne pricepem cel mai bine. Cea mai specială provocare prin care a trecut un artist în perioada asta a fost să trăiască.

Caleido își propune să lupte cu toate genurile de discriminări, este un festival care încurajează – prin artă – toleranța, înțelegerea, între oameni bună-voirea. Cum vezi dumneata situația discriminărilor azi în România și în lume? Se merge spre bine, se stagnează, facem pași înapoi înspre primitivism? Cum stăm?
Părerea mea este că stăm extrem de prost la capitolul discriminare în România. Stăm extrem de prost la capitolul educație, de asemenea, de aici si restul problemelor. Și asta nu este valabil doar în România, însă aici problema este mult mai vizibilă decât în țările “civilizate”. Din anumite puncte de vedere mergem înainte, din alte puncte de vedere mergem înapoi sau stagnăm. Cert este că stăm foarte prost la capitolele conștientizare, acceptare și învățare/re-învățare.

Ce ai vrea să ne spui și eu nu te-am întrebat. Consideră că am întrebat și oferă-ne, te rog, răspunsul.
Aș vrea să vă spun că arta este viață. Dansul poate fi mult mai mult decât o înșiruire de mișcări puse pe muzică. Este libertate de exprimare, este puterea de a fi tu însuți, este terapie.

Cea mai specială provocare prin care a trecut un artist în perioada asta a fost să trăiască.
IRINA LALCIU, ARTISTĂ

Foto: arhiva personală