FINANȚATORI

Evreii, țiganii, deportările, genocidul. 60 de ani mai târziu. Replika.

Poza George Rotaru

George Rotaru s-a mutat în București acum 16 ani. El are acum 34 de ani. Este coordonatorul tehnic al piesei „Interfața 3” în regia lui Alexandru Berceanu și a mai operat tehnologiile din cadrul altor spectacole precum „ZIC ZAC” creat de Andrea Gavriliu, „Cântăreața cheală” coordonat de profesoara Valeria Sitaru sau „Stele în lumina dimineții” coordonat de profesorul Gelu Colceag.

A făcut Facultatea de Sociologie, apoi pe cea de Teatru la UNATC și apoi un master în Light and Sound Design. Îi place să învețe. Crede că ar trebui să fim toată viața la școală. Și acum lucrează la „școală”. Își pregătește doctoratul și în același timp lucrează cu cei care sunt încă studenți. Prin aceste experiențe a cunoscut oameni cu perspective diferite, din culturi diferite, iar cu prilejul Festivalului de Teatru Caleido, George a agreat să ne împărtășească câteva gânduri din culise.

Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Un artist în dezvoltare.

În dezvoltare? Păi de când ești în teatru?
Am terminat școala acum doi ani, după care am urmat un master de Light and Sound Design. Deci cam de doi ani sunt pe piața liberă, ca să zic așa.

Ți-a plăcut mai mult partea de sonorizare?
Nu neapărat, este o anexă la ceea ce mi-am propus. Vreau să știu cât mai multe despre întreg spectacolul de teatru, e bine să ai aceste cunoștințe.

Ce te-a inspirat să alegi direcția artistică? Ai avut niște modele?
Sincer să fiu, eu nici nu am fost la teatru până pe la vreo 25 de ani. Nici nu știam că există teatru. Dar am avut o experiență cu unii dintre cei mai mari actori de atunci, care sunt și acum. Întâmplarea a făcut ca eu să particip la un proiect de-al lor și am văzut niște oameni făcând niște lucruri foarte frumoase. Atunci am realizat că mi-ar plăcea și mie să fac acele lucruri, mai ales că mă simțeam în stare să le fac. Așa s-a infiltrat microbul și nu a mai ieșit.

„Cultura minorităților etnice se disipează în timp”

Am înțeles. Iar acum participi cu o piesă și la Festivalul de Teatru Caleido – festival care dorește să evidențieze frumusețea diversității culturale și să aducă în prim-plan minoritățile etnice din România. Cum rezonezi cu ideea asta?
Foarte bine rezonez! E primul proiect de teatru social/documentar la care lucrez, iar spectacolul ăsta aduce în față niște informații pe care eu nu le cunoșteam în momentul în care m-am apucat de el. Nu știam despre evreii din România, despre țiganii din România în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cum au fost ei tratați, cum au fost ei, practic, exterminați. Puțină lume știe că aproape un milion de evrei au fost exterminați în România.

Ai colegi de alte etnii?
Da.

Cum îi vezi? Cum vezi îmbinarea asta dintre culturile lor cu cea de fond, din România?
Ar trebui să coexiste. Să marșeze mai mult pe cultura lor. Am impresia că această cultură a minorităților etnice se disipează în timp și, practic, nu mai există. Ies în față doar părțile negative, ori așa le vedem noi, habar n-am. E de remarcat ca au o cultură mare în spate, ei sunt de mult aici și ar trebui să fie deja mult mai bine integrați printre noi, cu noi și noi cu ei. Încă avem blocajul ăsta social pe care nu-l depășim. Poate și mass-media e o cauză – scot în față numai părțile lor negative. Sunt convins că sunt o mulțime de oameni de altă etnie care ar aduce un plus culturii și societății noastre.

Și pe partea artistică?
Pe partea artistică nu prea știu multe despre manifestările culturale ale diferitelor minorități, știu foarte puține. În afară de manifestările culturale evreiești din România, nu știu de existența altora. Probabil că există, dar nu știu eu. În ceea ce privește rromii, știu că sunt o grămadă de manifestări, dar nu știu cât de „culturale” mai sunt ele.

Dar pe scenă, în teatru, colegii tăi artiști?
Sunt foarte puțini. Eu cunosc, cred că, trei sau patru rromi. Sunt copii foarte talentați, foarte buni și majoritatea sunt peste media unui actor bun. Adică pot să-i încadrez la actori buni ai generației lor, pe fiecare în parte. Își fac treaba foarte bine, evoluează și nimeni nu-i privește diferit, ca fiind dintr-o altă cultură. Sunt pur și simplu actori care coexistă alături de ceilalți actori români sau de oricare altă etnie. Chiar aș spune că mulți dintre cei pe care îi cunosc au o doză de profesionalism mai mare decât actorul român obișnuit.

Ce mesaj transmite piesa cu care veți participa la Festivalul Caleido, „Interfața 3”?
În primul rând este un mesaj informațional. Sunt lucruri care nu s-au spus niciodată despre cum au fost evreii tratați și exterminați în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Are o notă foarte puternic informativă. Ca teatru, ca situații teatrale nu este o piesă foarte bine conturată, deși este, dar într-un plan secund celui informațional.

Ce crezi tu că ar trebui să se întâmple în România legat de minoritățile etnice și culturale? Cine și ce ar trebui să facă pe acest plan?
Eu cred că ei ar trebui să facă, în primul rând, ceva. Ar trebui să iasă în față prin originalitatea lor, fiindcă asta nu vedem noi, iar când o vedem ni se pare un lucru exquisite și ne place. Originalitatea, fiind atât de rară și de greu vizibilă, este opacizată de tot ceea ce vedem la televizor. Prin latura lor artistică ar trebui să iasă mult mai repede în față.

Comments are now closed for this article