FINANȚATORI

În rolul dictatorului. Actorul Raj Alexandru Udrea: „Spectacolul «Cultul personalității» este o formă de descoperire a unei perioade din România despre care nu se vorbește mai deloc”

de Alina Vîlcan

În spectacolul „Cultul personalității”, montat de regizorul Mihai Lukács pentru Teatrul Giuvlipen, Raj Alexandru Udrea este nimeni altul decât Nicolae Ceaușescu. Despre cum s-a pregătit pentru a intra în pielea dictatorului, dar și despre întâlnirea acestuia cu Ana Pauker și Gheorghe Gheorghiu Dej, pe care spectacolul ne-o propune, iată, la exact 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, ne povestește în rândurile care urmează.

Foto cover: Rareș Helici

Cine este Raj Alexandru Udrea? Unde și când te-ai născut, cum ai ales actoria și, bineînțeles, de ce te cheamă Raj? Care este povestea din spatele acestui nume rar întâlnit?
funny că mă întrebi de unde vine prenumele meu. Eu sunt Raj Alexandru Udrea, m-am născut în 07 septembrie 1993, la Râmnicu Vâlcea, acolo unde am și copilărit și mi-am făcut studiile până în clasa a XII-a. Înainte de actorie eram obsedat de handbal. Am făcut parte din echipa de tineret OLTCHIM Rm. Vâlcea timp de 5 ani, de la 11 la 16 ani. Iubeam handbalul. Echipa s-a destrămat din cauză că antrenoarea noastră a plecat la o altă echipă, o echipă națională, iar eu am zis că dacă nu rămâne ea, nici eu nu mai rămân. 

Apoi am zis că vreau să fac cu totul și cu totul altceva decât sport. Am văzut un anunț la televizor, cum că, la clasa de actorie de la Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea se fac înscrieri pentru noua trupă de adolescenți. M-am dus să mă înscriu, m-am înscris, iar după o săptămână am jucat în primul meu spectacol. 

Povestea prenumelui meu este una destul de amuzantă. Lucram la „D-ale carnavalului” cu Aurel Palade, la Teatrul Municipal Ariel, și la un moment dat el a zis că momentul carnavalului ar vrea să fie de fapt o petrecere Bollywood și are nevoie de un MC (moderator) care să arate și să știe să danseze ca un indian. Coincidența a fost că eu am și gene orientale (indiene, din parte tatălui biologic) și el m-a distribuit în acest rol, fără a ști acest detaliu. Regizorul Aurel Palade a inventat acest personaj și l-a numit Raj, așadar Raj mi-a rămas numele. Până și mama îmi mai zice așa. Toată lumea mă cunoaște drept Raj. Acest prenume mă definește întru totul. Și când te gândești că totul a pornit de la o glumă, o „coincidență”. 

În spectacolul „Cultul personalității” (regia: Mihai Lukács), al Teatrului Giuvlipen, prezentat în acest an și în Festivalul Caleido, te vedem în rolul lui Nicolae Ceaușescu. Cum este, așadar, să îl joci pe fostul dictator, care au fost principalele provocări pentru tine în pregătirea rolului? Ce a fost cel mai dificil, dar și ce a fost cel mai amuzant?
Spectacolul „Cultul personalității”, regizat și scris de Mihai Lukács, a fost o provocare foarte mare pentru mine. E un spectacol la care am lucrat cu mare drag și am descoperit foarte multe despre comunism și istoria comunismului în România. Munca pe care Mihai a depus-o până să ne apucăm să repetăm fizic a fost și este una extrem de importantă. Pe mine m-a ajutat enorm să îmi dau seama de personaliatea și caracterul lui Nicolae Ceaușescu. Alături de colegii mei de scenă, Andrei Șerban (Gheorghe Gheorghiu Dej) și Oana Rusu (Ana Pauker), am reușit să dăm viață și să reunim acești trei conducători ai aceste țări care, după cum puteți afla, dacă veniți la spectacol, făceau ca realitatea, în documente, să nu fie realitatea fizică.
Una dintre provocările acestui proiect a fost să îmi imaginez că am o țară în mâinile mele și că sunt responsabil de ea. Automat cu această poziție vin și anumite pretenții, ba chiar mai mult, un cult al personalității… A fost amuzant.

Momente dificile nu prea au existat în procesul de lucru la acest personaj, pentru că alături de Mihai Lukács, Andrei Șerban și Oana Rusu m-am simțit safe să pun întrebări atunci când nu eram sigur sau nu știam ceva. Uneori pot spune că era dificil să mă „racordez”, emoțional vorbind, la acest om, pentru că în toate documentele oficiale și în toate video–urile și înregistrările cu sau despre el, Ceaușescu era prezentat doar ca un dictator, iar întrebarea mea majoră (asta pe la începutul procesului) era: „Dictator, dictator, dar cum era Ceaușescu la el acasă, cu soția lui, cu prietenii lui, cum era el ca om?”

Libertatea pe care mi-a acordat-o Mihai Lukács în vederea construirii acestui personaj a fost un element extrem de important. Ceaușescu pe care eu l-am construit e un altfel de Ceaușescu. Ca o glumă pot zice că: „Ceaușescu al meu e un mare Nicu”. Un Nicu queer, open-minded, cool, șarmant și foarte extrovert. Un Nicu v 2.0. 

Dar cum ai documentat rolul? Te-ai uitat la înregistrări din comunism, ai urmărit discursurile ceaușiste? Ce sfaturi ai primit de la regizorul Mihai Lukács?
M-am documentat din stenogramele pe care Mihai Lukács ni le-a prezentat; am văzut câteva documentare din care am înțeles mai bine perioada comunistă și modul de gândire al oamenilor de atunci; am vorbit cu oameni și am comparat păreri de-ale lor. 

Nicolae Ceaușescu a fost un personaj foarte abstract pentru mine, în ceea ce privește atitudinea și acțiunile pe care el le-a avut în timpul în care a fost dictatorul României. Eu m-am născut în 1993, moment în care comunismul nu mai era absolut deloc prezent în România. Nimeni nu spunea nimic pozitiv despre acest dictator. Nimeni nu avea o părere bună despre el. Toți îsi doriseră să scape de el. Iar eu nu înțelegeam de ce. Când am mai crescut am avut niște discuții despre istorie cu bunicul meu, Victor și, cumva, el mi-a explicat de ce comunismul în România nu a funcționat. 

Mi-a fost destul de greu să am eu o părere proprie și personală despre Ceaușescu. Cumva, pentru a construi acest personaj, a trebuit să îmi formez o părere despre el din părerile celorlalți, din stenogramele lui, din filmările și documentarele despre el. Apoi, Mihai m-a ajutat foarte mult în procesul de înțelegere a perioadei și mi-a dat câteva exemple comparatorii cu situația politică din zilele noastre, cu condiția socială în care ne aflăm, și de aici un intreg calup de exemple pe care le-am înțeles și mi-am putut forma propria opinie despre „era comunistă”. 

Cultul Personalității – imagine din spectacol

Ce ți se pare cel mai interesant la această întâlnire dintre Gheorghiu Dej, Ana Pauker și Nicolae Ceaușescu, pe care o regăsim în Cultul personalității? De ce să nu ratăm spectacolul în Caleido 2019?
Interesant și impactant, totodată, mi se pare faptul în sine, că cei trei mari „monștri” ai comunismului din România au șansa să se vadă și să se privească ochi în ochi, aruncându-și vorbe foarte acide, bineînțeles, spuse elegant, cu zâmbetul pe buze. Întâlnirea dintre cei trei, la noi în spectacol, este văzută din unghiul cinic și amuzant, totodată textul pe care îl avem este unul destul de dur și foarte tăios în ceea ce privește acuzațiile pe care și le aduc unul altuia. Într-un mod extrovert și foarte expus, aceștia se întâlnesc într-un cadru unde multe dintre acuze se pot întoarce împotriva fiecăruia dintre ei.

Eu cred că acest spectacol este o formă de descoperire a unei perioade din România despre care nu se vorbește mai deloc. În acest spectacol o puteți cunoște pe Ana Pauker, „singura femeie din toate statele socialiste care a ajuns în vârf” și multe alte fațete și detalii spumoase despre Ana, Ghiță și Nicu, care în manualele de istorie sau în media nu sunt prezentate. Nu știu dacă v-am convins să nu ratați acest spectacol, dar sper măcar că v-am stârnit curiozitatea. Merită văzută și o altă perspectivă, una mai alternativă despre cei trei.

În ce alte spectacole te vedem, unde să venim?
Mă mai puteți vedea și în S E X O D R O M, regia Bogdan Gerogescu, „Vi me som rom/ Și eu sunt rom”, regia Andrei Șerban, „Fuckultate”, regia Ruxandra Simion, „Lalele, lalele”, regia Bogdan Georgescu. Spectacolele acestea sunt independente și nu au un spațiu fix. Le jucăm în diferite spații, orașe, festivaluri etc.

Teatru independent în România: care consideri că sunt principalele avantaje, dar și care ar fi principalele dezavantaje pentru un actor atunci când face teatru independend în România, azi?
Un avantaj al teatrului independent este că actorii pot să își aleagă proiectele și subiectele despre care vor să vorbească, mai pe scurt, își pot alege mesajele pe care vor să le transmită, pe când la un teatru de stat mai ești nevoit să transmiți mesaje în care tu nu crezi sau nu sunt în aria ta de interes. 

Iar un mare dezavantaj este că depindem foarte mult de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), mai exact nu putem realiza spectacole fără fonduri și fără o susținere financiară, și atunci proiectele sunt mai rare; din punct de vedere al consecvenței activitatea artistică poate fi limitată. 

„Nicolae Ceaușescu a fost un personaj foarte abstract pentru mine, în ceea ce privește atitudinea și acțiunile pe care el le-a avut în timpul în care a fost dictatorul României. Eu m-am născut în 1993, moment în care comunismul nu mai era absolut deloc prezent în România. Nimeni nu spunea nimic pozitiv despre acest dictator. Nimeni nu avea o părere bună despre el. Toți îsi doriseră să scape de el.”

Raj Alexandru Udrea, actor
Cultul Personalității – imagine din spectacol