FINANȚATORI

Hermina Stănciulescu: „Cred că experiența lucrului cu tehnologia în artele spectacolului e încă la inceput la noi”

Hermina Stănciulescu semnează light designul și viodeoproiecțiile performance-ului „Reverse Discourse” de la Linotip – Centru Independent Coregrafic, pe care îl vedem în Festivalul Caleido. Am stat de vorbă despre cum a lucrat cu coregrafa Ioana Marchidan de această dată, despre cum stăm la capitolul spectacolului multimedia la București și despre felul cum pandemia a afectat sectorul cultural independent de la noi.

De Alina Vîlcan

Pentru că Reverse Discourse s-a conturat în 2018 în cadrul rezidenței de creație EMOȚIONAL – inițiată de Cosmin Manolescu la Lisabona, în parteneriat cu Forum Dança, la care ai participat alături de Ioana Marchidan, cum a apărut practic ideea spectacolului, cum a fost pentru voi perioada petrecută la Lisabona, ce v-a inspirat?

Inițial Ioana avea altă idee și în primele zile din rezidență am lucrat pe aceea. În fiecare zi discutam despre concept, eu urmăream ce crea Ioana în mișcare, filmam și apoi ne uitam împreună și discutam. Și în fiecare zi construiam puțin câte puțin și eliminam ceea ce nu se potrivea sau nu transmitea ce căuta ea. În prima parte a rezidenței aportul meu la proiect a fost unul de consultant, de căutare a dramaturgiei, a motivației pentru care coregrafia există așa cum o vedem în acest moment în spectacol. Ioana căuta tot timpul să găsească motivele pentru care un moment coregrafic e într-un fel și nu în altul,  și atunci rolul meu în primă fază a fost de observator și partener de discuție. Să nu vă imaginați că eram tot timpul în acord. Suntem două firi puternice și creative. Dar lăsam loc să dezbatem fiecare firicel. Și a funcționat acest proces de lucru. Apoi, când conceptul a început să prindă formă, a venit și ideea de light design volumetric interactive, creat cu ajutorul proiecțiilor.

Foto: Diana Butnaru

Ce ți-ai propus pentru videoproiecțiile din Reverse Discourse, de la ce ai pornit, cum s-au construit acestea, care au fost provocările pentru tine, de această dată?

Mă atrăgea ideea de video mapping și văzusem deja niște proiecții care dădeau iluzia de interactivitate și care arătau fabulos. Dar background-ul meu pentru spectacole e lighting design. Așa că am pornit de acolo. Ideea mea nu era să facem videoproiecții peste un corp, ci să facem un light design volumetric care să creeze un spațiu delimitat, în care acea realitate coregrafică există. Și pentru spectatori să pară că Ioana influențează acel spațiu cu fiecare mișcare.

În acel moment, acest lucru nu a fost posibil tehnic, așa că am creat o serie de videoproiecții compuse din animații abstracte, care se mișcau în relație cu coregrafia pe care le-am proiectat pe un perete. Și am decis să păstrăm conceptul inițial pentru Linotip. Interesant a fost că atunci când am reluat proiectul la Linotip, în 2019, era cât pe ce să nu mai revenim la ideea inițială. Cumva se rătăcise pe drum. Dar Ioana a fost pe fază și după mai multe încercări de design și experimente a adus în discuție acel concept. Și ce bine a făcut, fiindcă rezultatul depășește și ce mi-am imaginat lucrând în rezidență.

A câta colaborare cu coregrafa Ioana Marchidan este aceasta pentru tine și ce a fost diferit în cazul acestui spectacol, care sunt cele mai puternice amintiri pe care le ai din perioada în care ați construit Reverse Discourse?

Cu Ioana Marchidan am lucrat puțin și înainte de Linotip și de acolo au început să se lege lucrurile. La Linotip, Reverse Discourse e al treilea proiect la care colaborăm și acum suntem în lucru cu al patrulea. Cred că legat de spectacol întreaga experiență din rezidență a fost extraordinară. Cel mai mult mi-a plăcut că mergând acolo să creăm un spectacol am fost „forțate” să ne concentrăm doar pe acel lucru. Diferit de activitatea din România, unde atunci când lucrezi într-un proiect de fapt mai lucrezi în alte cinci și în fiecare ai măcar trei responsabilități diferite. Și acolo aveam doar asta. Și exista un timp de lucru și un timp de explorat lumea în care eram. Și aveam timp să lăsăm ideile să se așeze. Ăsta cred că e un lucru foarte benefic creației, pe care rareori ni-l putem permite aici.

Cum vezi spectacolul multimedia la noi, azi? Cum stăm la acest capitol în București?

Aș vrea să le văd mai bine. Adică să le văd sensul mai bine. Sunt foarte puține spectacole multimedia în care elementele tehnice sunt acolo cu un sens, adaugă un plus de valoare conceptului dramaturgic și nu sunt introduse doar ca să surprindă publicul cu o năzdrăvănie. Cred că experiența lucrului cu tehnologia în artele spectacolului e încă la inceput la noi, și încă suntem la nivelul ethnic, nu artistic. Și cred că sunt câțiva factori care nu țin neapărat de creativitate, ci mai degrabă de timpul și disponibilitatea de a încerca, de a eșua și de a încerca din nou pentru a găsi nevoia pentru o extensie tehnologică. Și cred că mai lipsește ceva. Elementele spectacolului construite în raport cu tehnologia. Ceea ce la Reverse Discourse a funcționat foarte bine. Fiindcă am lucrat colaborativ de la început. Iar momentele vizuale și muzicale sunt concepute ca o extensie directă a coregrafiei, gândite să funcționeze ca un întreg. N-am încercat să facem fiecare ce ne taie capul și apoi să punem împreună și să căutăm legătura. Am construit în raport cu fiecare element. Și asta se vede și se simte când ești în public. Și văd asta și în spectacolele multimedia unde funcționează raportul dintre tehnologie și performativitate.

Cum a fost pentru tine și pentru proiectele în care ești implicată acest an de pandemie?

Radical. Dacă ar fi să definesc cu un cuvânt, acesta ar fi. Profesional, deși nu am renunțat la posibilitatea ca la un moment dat să mai fac lighting design pentru spectacole, am decis că e nevoie de o schimbare de direcție. În acest moment studiez motion design și animație și îmi văd viitorul profesional orientat predominant către asta.

Cum ai descrie ceea ce se întâmplă acum, pe fondul pandemiei, în sectorul cultural independent din capitală, cum vezi lucrurile?

O satiră cu accente de tragedie. Gândindu-mă la Linotip și activitatea pe care o avem. Cred că dacă nu am fi fost învățați deja să ne fie greu și să trebuiască să ne descurcăm singuri (și cu ajutor din partea comunității din jurul Linotip, că de la stat știți și voi ce slab merg lucrurile), poate am fi resimțit și mai greu. În general, evident că e foarte dificil pentru toți artiștii, pentru că în primul rând nu pot să practice ce le place, ce îi pasionează. Și apoi la fel de evident, și financiar e greu. Pentru că trebuie să găsești soluții. Cheltuielile sunt tot acolo. Observ cu dezamăgire că la noi cultura, arta și educatia sunt în continuare roțile de la căruță despre care avem impresia că nu ne folosesc. Tare îmi doresc ca oamenii ăștia care ajung să fie miniștrii culturii și educației să se trezească. Parcă sunt niște vânzători ambulanți care nu cred în ce vând. Când noi avem nevoie de genul ăla de lideri cu inițiativă, pe principiul vânzătorului care vinde castraveti grădinarului. Dacă ei nu privesc cultura, arta și educația ca pe elemente vitale nu văd ce caută acolo, în acele funcții. Nu vor face niciodată mai nimic, pentru că nu văd utilitatea. Dacă ar privi lucrurile prin sufletul și imaginația artiștilor, cât de multe s-ar putea face.

În concluzie, de ce să nu ratăm Reverse Discourse în Caleido? Și cum putem susține spațiile independente, ca Linotip, în această perioadă?

Reverse Discourse e un spectacol cum rar poți să vezi pe la noi. Și zic asta fără modestie sau accese de grandomanie. E un fapt. E un spectacol bun. Esențializat. Concis și direct. Și e emoționant. O să te țină în priză toate cele 30 de minute. Vino să vezi spectacolul live, fiindcă îți dorești să îți amintești cum e să vezi, dar mai ales să simți arta pe viu. În timp real. Într-un spațiu care e făcut pentru asta.

Vino și pentru că vrei să susții spațiile independente și prin asta să susții accesul tău la arta creată liber.

Iar dacă vrei să susții spațiile independente oricum, și o poți face lunar sau ocazional, nu ezita să faci o donație, să cumperi bilete pentrru tine sau să le faci cadou, să povestești oamenilor din jurul tău de acele locuri care îți sunt dragi și pe care ți-ar plăcea să le frecventeze și ei.

„Profesional, deși nu am renunțat la posibilitatea ca la un moment dat să mai fac lighting design pentru spectacole, am decis că e nevoie de o schimbare de direcție. În acest moment studiez motion design și animație și îmi văd viitorul profesional orientat predominant către asta.”