FINANȚATORI

Evreii în România: o istorie importantă și tragică

Rezultatele recensământului din 1930 ne arată că în România (pe atunci mare) trăiau peste 700.000 de evrei. Aproape o sută de ani mai târziu sunt mai puțini de 5.000, majoritatea oameni în vârstă. Ce s-a întâmplat între timp și care e moștenirea pe care au lăsat-o evreii în lumea românească?

Andrei Crăciun

Între 1930 și 2021 s-au întâmplat așa: Interbelicul nostru turbulent, Pogromurile, Al Doilea Război Mondial, Holocaustul, crearea statului Israel, marea migrație a evreilor supraviețuitori către Țara Israelului. Aproape că am rămas fără evrei, din păcate, antisemitismul nu ne-a trecut. Din fericire, evreii au lăsat o moștenire inestimabilă pe teritoriu românesc. Clădiri de patrimoniu, splendide sinagogi, teatre, cimitire, istoria unor personalități excepționale care au făcut, pur și simplu, istorie.

De altfel, evrei au trăit pe aceste meleaguri de mii de ani, au venit dinspre răsărit (în general așchenazi) și dinspre apus (sefarzi), s-au stabilit în orașe și târguri, au fost meșteșugari și negustori, practicând cu succes arta comerțului, nu puțini au preferat ocupațiile intelectuale, îndreptându-se către medicină (medicina e întotdeauna o armă de apărare pentru o minoritate, nicio societate nu-și alungă medicii, chiar dacă sunt minoritari). Unii au prosperat, au devenit chiar bancheri, cei mulți au rămas să trăiască o viață de ghetou, supuși marginalizării. E de ajuns să recitim literatura interbelică (romanul Calea Văcărești, de Isac Peltz, sau poemele lui Ion Pribeagu), ca să înțelegem cum arata lumea evreimii de rând.

Și România a decăzut între cele două războaie mondiale în extrema dreaptă, în fascism, în legionarism, în dictatura lui Antonescu și fidelitate față de nazism și Hitler.

Ura s-a dezlănțuit împotriva evreilor pe tot teritoriul de astăzi al României. S-a murit la Iași, s-a murit în Transnistria, din Transilvania (care nu mai era sub administrație românească) au plecat trenuri către Auschwitz.

“Unde sunt toți evreii care au murit atunci?

Unul dintre cei care au supraviețuit pogromului de la Iași din iunie 1941, Leonard Zăicescu, ne spunea așa în 2009: „Dacă nu a existat Holocaustul, spuneţi-mi unde şi cum au pierit bunicul meu, tatăl meu, unde e bunicul meu, unde e tatăl meu, unde e unchiul meu, unde e bătrânul paralizat care semăna cu Dumnezeu, unde e Aurică Schwartz, unde e Carolică, unde e Avreimală, care a murit nebun, în tren, îmbrăţişând căţelul de pluş de care nu s-a despărţit niciodată, unde e arhitectul Raoul Şnürer, care a fost ucis când încerca să smulgă oblonul care oprea aerul să intre în bou-vagoane? Unde sunt toţi evreii care au murit în iunie 1941?”.

Miriam Korber-Bercovici a fost deportată în 1941 din Bucovina de Sud în Transnistria. A scris acolo un “Jurnal de ghetou”, care pe alte meleaguri ar fi avut puterea să devină un simbol, ca jurnalul Annei Frank. În România este practice necunoscut. Miriam Korber-Becovici și-a pierdut în Transnistria bunicii. Au murit de inaniție.

Iată o notă din Jurnal, datată sâmbătă 4 iulie 1942: “Nu mi-aș fi putut închipui că civilizația veacului al XX-lea va permite asemenea orori. Quo vadis, chinurile primilor creștini și înaintea lor chinurile și torturile la care au fost supuși negrii de vechii egipteni, nimic nu echivalează cu prezentul. Mame și tați omorâți în fața propriilor copii sau invers, copii aruncați de vii în gropile unde zac părinții morți, omorâți cu bolovani. Și lumea tace, tace, în fața unui singur om, unui singur geniu rău care tiranizează o lume și duce o luptă contra unui grup de evrei neputincioși. Ieri, Sisi cea voinică (n.r.- sora cu patru ani mai mică a lui Miriam), un leșin cum n-am văzut în viața mea. Era ca moartă, albă, fără suflare. E anemică și vlăguită, ca și tata, am impresia că la primul efort mai serios ne ducem cu toții dracului”.

Miriam Korber-Bercovici a supraviețuit și a fost toată viața medic oncolog pediatru la Spitalul Fundeni.

De aici am plecat acum aproape optzeci de ani. Iar astăzi când  pleacă spre tiparul virtual aceste rânduri, o mare actriță, Maia Morgenstern, tocmai a fost numită “jidancă” într-o adunare publică. Maia Morgenstern și-a pierdut la Auschwitz bunicul.