Edith Alibec, actriță: “Clar va urma o perioadă în care arta va reînvia cumva, și oamenii vor avea o sete pentru tot ce înseamnă evenimente culturale”

În CALEIDO, pe Edith o puteți vedea în “Uitasem”, spectacol care pleacă de la un caz real: o gălățeancă și-a crescut fiul să creadă că el, gălățeanul, este Iisus Hristos.

Andrei Crăciun

Edith Alibec, veți juca în Festivalul Caleido, în spectacolul Uitasem. Care e treaba cu Uitasem? De ce să ne uităm noi la acest spectacol, ce ne arată el nouă? Ce ne spune?

Păi în primul rând este inspirat dintr-o poveste reală, pe care Gabi Sandu a documentat-o foarte mult timp. Un băiat care a fost crescut de mama lui să creadă că este Iisus Hristos. Deci premisa este din start aparte. Pornind de aici, Gabi a creat o poveste, și-a imaginat cum ar fi omul acesta când se îndrăgostește prima oară, cum își câștigă existența etc. Este despre cum nu poți să scapi de trecutul tău chiar dacă îl crezi uitat.

Nici nu ați început să-l jucați bine, că ați și cules laurii, fiind premiați pentru rolurile din Uitasem. E un spectacol special în biografia dumneavoastră, ce loc ocupă el?

Este. Este primul spectacol făcut cu Gabi, la care nu am fost doar actriță, ci l-am pus împreună pe picioare ca să zic așa. Este un spectacol care m-a provocat foarte tare la început, trebuia să joc o prezentatoare TV manipulatoare care vorbește un soi de gibberish și ne-a luat ceva să găsim dozajul perfect în vorbirea aia. Iar apoi trebuia să fiu Elena, prima iubire a lui Marius (jucat de Nicholas), o tipă care trăiește în relații poli-amoroase și care calcă cumva pe cadavre ca să supraviețuiască.

Mă bucur că am avut parte să mă joc practic cu aceste două fațete, susținând povestea lui Marius.

Festivalul Caleido își propune să lupte – cu mijloacele artei – împotriva tuturor discriminărilor, de gen, pe bază de etnie, de orientare sexuală etc. Cum vi se pare problematica discriminărilor în România? Poate arta să facă lumea mai bună, să schimbe percepții și valori? Credeți că are teatrul o asemenea putere? 

Cred că România este într-o fază în care nu face din problema discriminării o problema așa de mare – asta pentru că are probleme mult mai mari. Discriminarea există și în România, a existat de când lumea peste tot, în diferite forme, și nu știu care este cea mai bună metodă de a o combate. Este ceva în oameni care naște un soi de repulsie atunci când văd “un altul”/”cineva care nu e ca el”. Își pierd siguranța identității proprii și mai mult de atât, recunosc în celălalt și părți din ei care ar vrea să rămână îngropate – aș vrea să spun unde am citit asta, dar am uitat. Făcea parte dintr-o cercetare mai amplă pe care am făcut-o prin Germania despre discriminarea față de imigranți.

Mi se par mișto inițiativele, asociațiile apărute în ultimii ani. Pot să spun că față de acum 10 ani, când m-am mutat eu în București, s-au făcut progrese mari pe partea asta, văd lumea din jurul meu mult mai deschisă să își asume identitatea sexuală, spre exemplu. Iar adolescenții din ziua de astăzi sunt infinit mai deschiși și non discriminatorii decât generația mea.

În mod cert cred că arta poate pune umărul la schimbarea de percepții și valori, de a arăta o nouă latură celor care cred sau văd lucrurile altfel, dar nu prin a predica, ci prin a pune întrebări. În momentul în care predici și spui că așa e! cred că alienezi spectatorii care nu sunt de acord cu tine, în momentul în care pui întrebări deschizi un dialog.

Cum v-a mers în starea de urgență & alertă? Cum v-ați adaptat la noile realități și ce credeți că urmează pentru Edith Alibec și pentru teatrul din România? Unde vă putem vedea, totuși, în perioada următoare, în cazul în care putem ieși din cadrul locuinței, dar și dacă nu putem și avem acces la internet.

M-am adaptat muncind mai mult ca înainte, dar nu pe partea artistică – toate planurile artistice s-au anulat/amânat. Aproape toate: am lucrat la un spectacol (Dușmănie tot de Gabi) și am filmat două scurt metraje.

Nu știu când, dacă mai curând sau mai târziu, dar clar va urma o perioadă în care arta va reînvia cumva, și oamenii vor avea o sete pentru tot ce înseamnă evenimente culturale, sociale etc și abia o aștept.

Atunci când se vor deschide teatrele – și în special teatrele independente – mă puteți vedea la POINT în Uitasem de Gabi Sandu alături de Nicholas Cațianis Jr, tot la POINT în A New and Better You alături de Judith State și Istvan Teglas sau la Teatrelli în Dușmănie de Gabi Sandu alături de Rodica Mandache și Istvan Teglas.

Cuvânt de încheiere – Edith Alibec să ne spună ce ar fi vrut să fie întrebată și cum ar fi răspuns acestei întrebări. 

Deja am întârzit enorm cu acest interviu, nu am alte întrebări pe care aș fi vrut să mi le pui.

Văd lumea din jurul meu mult mai deschisă să își asume identitatea sexuală, spre exemplu. Iar adolescenții din ziua de astăzi sunt infinit mai deschiși și non discriminatorii decât generația mea.
Edith Alibec, actriță