FINANȚATORI

Alex Popa, actor: „Astfel de perioade s-au dovedit și un ferment bun pentru schimbări”

Alex Popa este actor al Teatrului Excelsior din București, însă îl regăsim și în spațiul independent, mai ales în producțiile Unteatru. În Festivalul Caleido, îl vedem în „Pelicanul”, în regia lui Florin Liță, o co-producție Unteatru și Caleido din 2019, în care îl interpretează pe Fredrick, un tânăr alcoolic, confruntat cu abuzul domestic. Am stat de vorbă despre acest rol, dar și despre perioada de pandemie, despre generația din care face parte și despre teatrul independent de la noi. Iată!

De Alina Vîlcan

Pelicanul în regia lui Florin Liță a avut premiera în 2019, în Festivalul Caleido. Cât ati mai reușit să jucați spectacolul de la Unteatru de atunci și până acum și ce ne poți spune despre rolul tău de aici, care au fost provocările pentru tine, de această dată?

După premiera de la finalul lui 2019, spectacolul s-a mai jucat de trei ori, dacă țin bine minte, în sala Unteatru. Apoi a urmat o pauză de aproape un an zile, până în februarie 2021, când am revenit pe scenă la Teatrul Țăndărică, spațiu care a găzduit câteva spectacole ale Unteatru. Am mai avut o tentativă în vara trecută. Spectacolul era programat în zilele Unteatru 2020, care au fost organizate în parcul Herăstrău, dar am fost nevoiți să anulăm din cauza unei ploi torențiale.

Rolul pe care îl interpretez în acest spectacol este Fredrick, un tânăr alcoolic cu probleme emoționale; el și sora lui au fost victime ale abuzurilor mamei. În acest sens, temele din spectacol sunt unele care au un corespondent în realitatea cotidiană. Problema abuzului părinților sau alocoolismul sunt lucruri atotprezente în mediul familial. Cred că una din provocări a fost și este să înțeleg, la nivel emoțional, întreaga dramă pe care o încapsulează personajul, ceea ce îl determină să apeleze la gestul extrem din finalul piesei. Mi-a fost greu să înțeleg psihologia unui om care, în definitiv, nu a fost iubit de mamă.

Cine este actorul Alex Popa, cum ai ales actoria și care sunt principalele satisfacții pe care ți le-a adus? Cum este să fii un tânăr actor în Bucureștiul zilelor noastre?

M-am născut în Timișoara, am absolvit Facultatea de Teatru din Cluj și de patru ani sunt actor în București. Mă bucură soarele, căldura. Sunt o fire analitică și introvertă, în ciuda faptului că am nevoie de atenție. Un om cu calități și defecte pe măsură.

În mod obișnuit, Bucureștiul este orașul cu cele mai multe oprtunități de a face actorie. Ceea ce e bine. Cred că aici este mai usor să ți se ofere oportunități de a te face vizibil. Pe de altă parte, există multe inițiative care nu te ajută și te fac să-ți pierzi apetitul. E ușor să devii un roboțel, obișnuit să nu stea nicio clipă și să accepte orice.

Acum perspectiva este una mai sumbră, în special pentru tineri, care de ceva vreme pot ajunge foarte greu să-și exerseze mușchiul scenic, lucru absolut esențial în devenirea unui actor. Dar astfel de perioade s-au dovedit și un ferment bun pentru schimbări.

Ești actor al teatrului Excelsior, dar joci și în spațiul independent, cum a arătat pentru tine această perioadă de pandemie?

Pandemia a luat foarte multe forme, în ceea ce mă privește. În general a însemnat: lehamite. Mi-am pus foarte multe întrebări, unele mai utile, altele nu. M-am învinovățit, mi-am creat nesiguranțe, am redescoperit unele mai vechi. Am gătit, am făcut cumpărături, am vopsit, am citit. Au fost lucruri care în mare parte mi-au ocupat timpul și mi-au oferit bucurii de moment. Am tot auzit că trebuie să profiți de astfel de perioade, că trebuie să faci ce e mai bun din ele. Nu mă regăsesc printre aceștia, dar îi admir pe cei care au reușit. Nu cred că a fost o perioadă care m-a ajutat prea mult. Poate doar mi-a făcut cunoștință cu alte fațete ale firii mele. Acum știu că pot accepta să stau fără să fac nimic concret foarte mult timp, dar știu și că am voința necesară să ies din această stare. Mă simt mai nesigur vizavi de jucatul pe scenă. În schimb, m-am bucurat mai mult de cele câteva proiecte pe care le-am avut în ultimul an (atât în teatru, cât și în film) și aș vrea să reluăm repetițiile la noul spectacol al Sânzianei Stoican, care trebuia să iasă pe 15 martie 2020, la Unteatru. Mi-e drag de acel mic rol pe care îl aveam acolo. Sper să se întâmple. Am avut timp prea mult.

Revenind la Pelicanul, ce consideri că are aparte acest sepctacol, de ce să nu-l ratăm în Caleido 2021?

Nu trebuie ratat pentru că este un spectaacol de teatru. Acum mi se pare un eveniment comparabil cu eclipsa totală de soare din 1999, despre care am amintiri foarte vagi. Pentru că joacă Florina Gleznea, Sandra Ducuță și Cezar Antal. Pentru că e la Unteatru, un teatru independent care orice ar fi nu se lasă.

Foto: Bianca Bîrsan

Cum te raportezi la generația ta de actori?

Am foarte mulți colegi pe care îi admir. Suntem o generație care își dorește să facă teatru. Cred că ne dorim să facem lucruri de calitate. Avem răbdare și forță de muncă. Suntem însă și foarte nesiguri și autosuficienți și ne vine destul de greu să ne asumăm responsabilități. E greu când totul stă în puterile tale, dar anumite lucruri nu pot fi ocolite. Suntem contradictorii.

În ce alte proiecte ești implicat, cum și unde poți văzut (chiar și online)?

Am o serie de spectacole la Teatrul Excelsior și la Unteatru care așteaptă să se joace. Am început un proiect la Teatrul Excelsior, care nu are o cronolgie foarte exactă, există premise și la Unteatru. În rest, pot fi văzut pe platforma cinematic.unteatru.ro în câteva spectacole și în proiectele online de la teatrul Excelsior. În variantă fizică, momentan pe stradă, în magazin, în metrou.

Pentru că Festivalul Caleido este dedicat teatrului independent, cum vezi acest sector, cât de dinamic îl consideri, prin ce e atrăgător și prin ce nu?

În general este mai liber, poți încerca mai ușor lucruri în comparație cu teatrele de repertoriu care se supun anumitor criterii. Dacă vrei alt tip de teatru, dacă vrei să încerci ceva gândul mi se îndreaptă automat către zona independentă. Este un loc care parcă îți permite să greșești (a nu se înțelege în sens peiorativ). Sigur, acest lucru vine la pachet cu subfinanțare cronică și cu inițiative de calitate mai slabă, care nu fac niciun serviciu. Nu există foarte multe mecanisme care să îți ofere sprijin financiar și spectatorul știe că vine în general la producții de mică amploare. Aș fi spus că zona independentă este în general mai puțin vizibilă, dar trăiesc cu impresia că acest lucru nu mai este complet adevărat. Atât breasla, cât și publicul știu că există o zonă independentă.

Legat de pandemie, supraviețuirea a fost mult mai grea în teatrul independent, dar lipsa birocrației din teatrele de stat a oferit un avantaj. Un exemplu în acest sens a fost transmiterea spectacolelor în sistem live de la Unteatru. Au fost primii care au pus în practică această idee. Cred că niciun teatru de stat nu ar fi putut reacționa mai prompt. Nu există aceeași mobilitate pe care o oferă în general zona independentă.

„Aș fi spus că zona independentă este în general mai puțin vizibilă, dar trăiesc cu impresia că acest lucru nu mai este complet adevărat.” Alex Popa, actor