FINANȚATORI

Alex Bogdan: „Europa se închide. Zidul lui Trump e o metaforă care se aplică peste tot”

Foto: Cosmin Nedelcu

De vorbă cu regizorul Alex Bogdan despre „Frig” de Lars Noren, spectacol prezentat în această seară la UNTEATRU, în cadrul Caleido 2017, dar și despre diversitate etnică, multiculturalism și viitor.

 În Frig, suntem la marginea unui oraș suedez, unde câțiva tineri sărbătoresc venirea vacanței bând beri și declarându-și sus și tare naționalismul și apartanența la rasa pură. Apoi se aliază împotriva colegului lor sud-coreean și e atâta violență în atitudinea lor, încât amintesc de toți antisemiții, neonaziștii și xenofobii din adevărata istorie. De ce să vezi Frig? Iată!

de Alina Vîlcan

 

Cum ai ales să montezi Frig, de Lars Noren?

Am dat peste textul lui Lars Noren în facultate, când căutam text pentru spectacolul de licență. Citindu-l, mi se făcea frică să merg cu el până la final. Era un tip de tensiune teatrală cu care nu mă mai întâlnisem până atunci. Era atât de puternică tensiunea, încât făceam pauze ca să îmi dau timp să mă liniștesc și să pot citi detașat mai departe. Știam că cineva va muri la final și, cu toate astea, creierul meu refuza să creadă că acel omor va veni. Mă încăpățânam să cred în umanitate. Poate această lipsă de speranță din text, care te trezește ca om și te face să fii viu și atent la ce se întâmplă în lume, mi-a dictat că trebuie să fac acest text. N-am știut atunci cum să-l fac, sau poate mi-a fost frică, dar l-am păstrat într-un sertar pentru momentul când voi fi pregătit.

Etnicitate, multiculturalism, discriminare… Cum se reflectă toate acestea în spectacolul tău?

În Suedia, unde se petrece acțiunea din text, este extrem de complicată povestea cu multiculturalismul. Este o țară bogată, deci o destinație ideală pentru foarte multe grupuri etnice care au migrat acolo. În timp, au apărut și grupuri extremiste, naționaliste, fasciste etc., care dinamitează societatea cu tot felul de mesaje de ură împotriva celor „diferiți”. La noi nu e atât de pertinentă treaba asta, deși rasismul este în floare în România, așa că a trebuit să găsesc o copertă care poate să stabilească clar, de la început, regulile jocului. Actorii se prezintă la începutul spectacolului, cu numele lor reale, cu vârsta lor, și apoi spun că vor juca ba un musulman, ba un suedez, ba un sud coreean. În felul ăsta, și spectatorii, și actorii pot avea această detașare, atât de necesară unui spectacol extrem de dur fizic și psihic.

Care a fost pentru tine marea provocare în lucrul la acest spectacol, ce a fost cel mai dificil?

Fiecare repetiție a fost cel mai greu moment. Pentru că aveam de-a face cu chestii extrem de greu de jucat. Multă ură, multe discursuri politice naționaliste, multă frică. Să ai de-a face în fiecare zi cu o astfel de energie este ceva îngrozitor. În același timp, actorii trebuie să rămână lucizi, deschiși, să mai putem glumi, ca să nu mergem direct la psiholog după premieră. Marele noroc al meu a fost că am lucrat cu cei mai buni actori pentru un astfel de text. Extrem de profesioniști și de inteligenți, care mi-au susținut demersul până la capăt. Dacă actorii nu sunt cu tine, lucrul la un spectacol poate deveni o experiență tare neplăcută. Mai cu seamă la acest tip de spectacol. Dar am avut mare noroc. Sunt genul de actori care te obligă și pe tine ca regizor să fii la fel de bun.

Într-o lume tot mai violentă, de ce să vedem Frig?

Eu tot spun că Frig este un spectacol despre iubire. Nu știu de ce simt asta. Cred că văzând unde se poate ajunge dacă ne izolăm în fricile noastre, și ajungem să nu mai comunicăm și să distrugem punțile dintre noi, ca oameni, suntem pierduți. De asta, după spectacol, eu simt o imensă bucurie pentru oameni. Pentru cât de diferiți sunt oamenii.

Cum vezi viitorul în Europa în contextul tulburărilor de acum (refugiați, migrație masivă, atentate, ură, extremism)?

Europa se închide. Zidul lui Trump e o metaforă care se aplică peste tot. Oamenii sunt speriați. Vor să se izoleze. Politica Europei este de enclavă. Sunt politici manipulatoare. Până la Europa, stau și mă uit la mine în curte. Suntem țara unde 3 milioane de români sunt împotriva mariajului între doi oameni de același sex. Și asta e ceva extrem de trist.