Actrița Alina Medoia: „Îmi imaginez uneori ce aș face într-o lume în care feminismul nu ar fi necesar”

de Alina Vîlcan

Pe Alina Medoia o vedem în Festivalul Caleido din acest an în spectacolul „Negreșită”, producție Macaz Teatru Coop., care aduce în prim-plan comunitatea queer. Vă invităm la o discuție despre feminism, anti-discriminare și capacitatea teatrului de a schimba mentalități, pornind de la „un spectacol pentru fetele lesbiene și persoanele non-binare care sunt, din păcate, printre cele mai marginalizate și discriminate, chiar și în cadrul comunității LGBTQ+”, după cum spune actrița. 

Îți propun să începem cu o scurtă prezentare. Cine este Alina Medoia? 
Până acum două luni, am trăit toată viața în București, unde m-am și născut. Am fost educată că nu „trebuie” să fac ceva anume, așa că întotdeauna am explorat în funcție de interese și de lucrurile în care cred. Fac actorie din clasa a III-a, când nu știam ce e teatrul. Pe-atunci nu mă atrăgeau spectacolele, cât practica actoricească – avea ceva foarte magic pentru mine. Lăsa loc pentru toate emoțiile, era bazată pe joc, pe atenție, pe conexiunea cu alți oameni. 

Am terminat ‚Actorie – Păpuși și Marionete” la UNATC, după care am fost angajată la Teatrul „Toma Caragiu” timp de doi ani, iar în paralel am lucrat vreo cinci ani ca trainer de actorie în atelierul „Scrie despre tine”, unde actoria devenea unealtă pentru scris scenarii pornind de la povești personale. Sub umbrela atelierului, am avut mult spațiu de încercat și de descoperit lucruri și ca metode pedagogice, ca actriță/scriitoare, dar și făcând producție de film sau proiecte mai experimentale, hibrid.

Între timp am avut ocazia să lucrez și în proiecte de teatru imersiv și labirint, bazate pe explorarea simțurilor și jocul cu percepția spectatorului, cu Compania de Teatru Labirint. Acum un an și ceva, probabil după ce am luat contact cu activiști și persoane implicate în teatru social-politic, de la Platforma de Teatru Politic de la Macaz, am simțit nevoia unei înțelegeri ceva mai responsabile și la un nivel teoretic, așa că m-am înscris la masterul de Studii Vizuale și Societate, la SNSPA. 

Cred că rigiditatea mentală e comodă, deci tentantă și foarte periculoasă. Eu una încerc să o combat prin interdisciplinaritate, prin combinarea metodelor, ariilor de lucru și prin a fi mereu curioasă.

Cum s-a construit echipa spectacolului „Negreșită” și cum ați lucrat? Ce e altfel atunci când lucrezi pentru un spectacol de echipă, ce a fost cel mai plăcut lucrând pentru spectacolul de față?
Echipa spectacolului e formată din persoane din jurul colectivului Macaz. Persoane queer, feministe, care cred într-un mod de lucru non-ierarhic, ceea ce ne-am propus să facem și cu „Negreșită”. Sigur că fiind crescute internalizând sistemul ăsta foarte ierarhizat capitalist – competitiv, a fost o provocare să facem mereu drumul către tărâmul comun, dar e cu atât mai satisfăcător și relevant când vezi cum e când toată lumea contează, toată lumea are spațiu și libertate să contribuie. Ce a ieșit în cele din urmă e ceva prin care toate respirăm.

Cât și de ce crezi în forța teatrului de a schimba mentalități?
Teatrul e foarte direct, e despre aici și acum. Cred că noi, oamenii, ne schimbăm cu adevărat când empatizăm, când luăm contact direct cu povești, când ieșim din capul nostru îmbuibat de păreri, judecăți și teorii. E ca un portal – oglindă către alte realități în relație cu realitatea proprie. 

Știu cât a contat teatrul pentru mine, mai ales teatrul social, m-a făcut să nu mai pot nega anumite adevăruri despre cum sunt afectată direct și contribui la rândul meu în niște macro-fenomene, de la sistemul educațional, la rasism, abuz etc. Dar dacă teatrul propagă aceleași narațiuni opresive (sexiste, rasiste, homofobe etc.), mi se pare foarte problematic. E un canal puternic care poate elibera, dar trebuie folosit cu responsabilitate și conștiență.

Cui se adresează „Negreșită” și de ce consideri că e necesar să vorbim despre corpul queer și experiențele persoanelor LGBTQ+ în teatrul autohton al mileniului III? Ce ți-ar plăcea să păstreze în minte spectatorul după ce a văzut spectacolul?
„Negreșită” se adresează în primul rând comunității despre care vorbește, persoanelor care nu se încadrează în norma binară – patriarhală în care trăim. E despre presiunea cu care crești de mică de a te „încadra”, despre cum corpul tău e tărâm politic revendicat de mulți, mai ales când te naști în corp de femeie. E un spectacol pentru fetele lesbiene și persoanele non-binare care sunt, din păcate, printre cele mai marginalizate și discriminate, chiar și în cadrul comunității LGBTQ+. De obicei nu sunt reprezentate în spectacole și filme sau nu primesc o voce corespunzătoare. Sunt emoționante discuțiile de după spectacol, unde poți să vezi ce important e pentru multă lume să se regăsească poate pentru prima dată în povestea de pe scenă.

Să vorbim și despre teatru independent în România! Care consideri că sunt părțile bune și care ar fi părțile mai puțin bune atunci când faci teatru indepedent la noi, azi? Ce s-a schimbat în ultimii ani?
Teatrul independent este foarte necesar, poate fi printre singurele forme de rezistență, de a aduce teme și spectacole actuale, autohtone, alternative în fața publicului. E modul în care se pot provoca normele, status quo-ul. Dacă nici teatrul independent nu face asta, apăi cine? În ultimii ani am văzut din ce în ce mai multe spectacole responsabile, relevante, asumate din punct de vedere politic. 

Din păcate, acum în București, teatrul independent pare pe moarte, fiindcă există din ce în ce mai puțini bani pentru finanțări și asta e extrem de îngrijorător.

De văzut. În ce alte spectacole te vedem în această toamnă, în ce alte proiecte ești implicată? Și, bineînțeles, ce te inspiră în ceea ce faci?
Momentan sunt plecată în Perugia, Italia, cu bursă Erasmus, să studiez antropologie, așa că ne vedem doar la „Negreșită”. CitițiCutra, revistă online (și offline) pop-feministă-intersecțională, unde și eu și prietenele mele scriem. Îmi imaginez uneori ce aș face într-o lume în care feminismul nu ar fi necesar, în care să nu fie nevoie să îmi gestionez furia provocată de ani de tensiune și abuzuri. Probabil tot aș scrie, aș cânta și aș dansa, doar că despre altceva și mai fără frică. Mă inspiră propriile hățișuri interioare, mai ales când simt că nu îmi aparțin doar mie și că suntem mai multe.

În concluzie, de ce să nu ratăm „Negreșită” în Festivalul Caleido?  
La urma urmei, persoanele care se știu defensive atunci când iau contact cu un discurs feminist anti-capitalist, mai bine ratează „Negreșită”, clar nu e pentru ei. Pe de altă parte, daca ai simțit mereu că nu te conformezi, ți s-a spus că ești „greșită”, dar undeva adânc ai știut că pur și simplu ești altfel decât norma stupidă și nedreaptă, hai la spectacol!

„Negreșită”, un spectacol de/cu: Mădălina Brândușe, Alina Medoia, Ioana Chițu, Carolina Vozian, Maria Sgârcitu, Alex Horghidan, Mișa Dumitriu, Paula Dunker. 

„Teatrul independent este foarte necesar, poate fi printre singurele forme de rezistență, de a aduce teme și spectacole actuale, autohtone, alternative în fața publicului. E modul în care se pot provoca normele.”

Alina Medoia, actriță